Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia, în cele mai multe cazuri, hotărăște mutările preoțești la 1 august, însă ÎPS Gergely Kovács, prin scrisoare din 28 septembrie 2024, a dispus noi mutări. În urma acestei decizii, părintele Zsolt Kovács a fost eliberat din slujba de șase ani din Sânmartin, astfel încât acum putem să-l salutăm în comuna noastră pe părintele László Czikó.

„Schimbarea s-a produs destul de brusc. M-au sunat pur și simplu și m-au rugat frumos să vin.” – așa a început părintele paroh Czikó discuția noastră. Noul paroh al comunei noastre a venit din Valea Izvoarelor, județul Mureș, unde a slujit timp de unsprezece ani. Întrucât anii petrecuți în Valea Izvoarelorreprezintă doar o bucata din parcursul său de până acum, primele noastre întrebări au fost legate de începuturile sale în slujba preoțească.

„Am absolvit Liceul Romano-Catolic „Gróf Majláth Gusztáv Károly” din Alba Iulia, fosta școală de cantori. Și tatăl meu a studiat acolo” – și-a amintit părintele László Czikó despre rădăcinile sale vocaționale. „La început voiam să studiez psihologia, dar după un exercițiu spiritual am decis să devin preot. În 2001, după ce am fost hirotonit, am fost trimis în centrul orașului Brașov, unde am stat mai bine de o jumătate de an. Apoi am ajuns la Budapesta, unde am petrecut inca o jumătate de an, după care m-am întors la Târgu Mureș, în Parohia Substejeriș (Tudori). Acolo am stat cinci ani.” – a rezumat preotul răspunzând la întrebarea noastră. A adăugat însă că, pe lângă slujirea preoțească, l-a preocupat constant ideea de a deveni iezuit. „Încă din timpul teologiei m-am gândit să devin poate iezuit, așa că în 2007 am intrat în Ordinul Iezuit, în Provincia Maghiară din Budapesta. Întrucât în provincie eram singurul novici (începător), am fost trimis într-un noviciat internațional în Italia, la Genova, locul nașterii lui Cristofor Columb.”

Experiențele din Genova l-au îndreptat însă pe părintele paroh Czikó spre drumul său anterior. După întoarcere, a slujit câteva luni la Târgu Mureș, apoi la Parohia Sfântul Ștefan din Gheorgheni, până la numirea sa la Valea Izvoarelor. După cum a povestit părintele László, una dintre punctele sale forte este capacitatea de a se adapta rapid, ceea ce îl ajută foarte mult în vocația sa. „Dumnezeu mi-a dat vocația, dar misiunea o primesc întotdeauna în comunitatea în care sunt trimis. Mai sunt multe de făcut, dar nu este nicio problemă, pentru că nu ne grăbim nicăieri” – și-a împărtășit gândurile, care ne-au condus firesc la următoarele întrebări.

De la 1 octombrie, pe lângă sfintele Liturghii și lucrări comune, au avut loc numeroase evenimente și sărbători în comună. Cu această ocazie, am fost curioși să aflăm cum a trăit această perioadă. Părintele paroh Czikó ne-a povestit cu satisfacție că a simțit un puternic sprijin din partea comunității. „Eu cred în munca în echipă” – a adăugat el înainte de a-și rezuma observațiile. A spus că mulți oameni s-au implicat în lucrări și în pregătirile pentru sărbători. De asemenea, a primit constant sprijin și donații, pe care le-a apreciat ca gesturi de mare generozitate. A menționat în mod special exercițiile spirituale dinaintea hramului Sfântului Martin: „Mi-a plăcut foarte mult că au venit la triduum și că mulți s-au spovedit. Este ceva extraordinar.”

Implicarea activă a comunității a lăsat, fără îndoială, o impresie pozitivă asupra noului paroh, mai ales că, după doar o lună și jumătate, enoriașii i-au primit cu zâmbete mesajele mai libertine din predicile sale. Această deschidere dorește să o păstreze în continuare cu comunitatea, pe care o invită să-l caute după sfintele Liturghii, în timpul programului de audiențe de miercuri sau chiar telefonic.